Eu nu joc așa
Mi-ar placea să cred că am învățat multe în ultimile săptămâni. Mi-ar placea să cred că e ultima oară când trebuie să învăț lecția asta. Mi-ar placea să cred că sunt în stare să trec la următorul nivel. Mi-ar placea…
Sunt momente în care refuz compromisul. Sunt situațiile în care extremele sunt bune. Pentru că sunt adevărate. Pentru că nu trebuie să mă ascund. Sunt fericit că pot să mă joc cu ele. Și-mi place că pot să simt un pahar plin sau unul spart, că pot să mă tai sau să mă înec. Și dacă mă înec, renasc doar ca să mă înec din nou. N-ar fi prima oară. E un cerc pe care mă feresc să-l numesc vicios.
Sunt un rezonabil care s-a săturat de mediocritate. Sunt un frustrat care s-a săturat de conformitate. Sunt un sinucigaș care s-a săturat să moară. Sunt un copil care s-a săturat de inocență.
Și m-am trezit doar de câteva săptămâni. Iubesc fiecare moment din furtuna asta și cel mai groaznic lucru ar fi un cer senin. Mi-am aruncat răbdarea și am cunoscut anxietatea, mi-am zdrobit liniștea și am cunoscut zgomotul. Am înțeles zgomotul și i-am descifrat cântecul. Și-acum îl fredonez.
N-am nevoie de o destinație. Mă mulțumesc cu o potecă prăfuită și cineva care să-mi țină de urât.
Bob Dylan – Like A Rolling Stone
