L’usage de la Photo
Paradoxul fotografiei pe numele ei de șcenă românesc mi-a plăcut din 3 motive – e cu poze, e cu sex și e cu muzică. E o lectură ușoară care te ține cam cât un drum Constanța – București cu trenul.
Mi-a plăcut mai mult ca “Prima mea beție” deși e scisă în același mod personal. Am încercat să mai citesc și Cox-City dar adormeam instantaneu. Cea din urmă are multe referințe religioase, iar eu am multă lipsă de răbdare când vine vorba despre papi, discipoli sărbători și alți termeni de genul ăsta. Chit că se aproprie Crăciunul.
Cred că văd un pattern – îmi plac cărțile scrise de mai mulți autori :)) (for the record – Cox-City are doar unul.)
Ceea ce mi s-a părut întradevăr ciudat la cartea asta, a fost finalul. Dar, probabil că neuronii mei atacați de Dionis si gașca lui n-au mai vrut să facă o ultimă sinapsă în acest sens. Desigur, de vină e și experiența într-ale cititului (care se rezumă la 2 cărți).
Stăteam ghemuită peste M., cu capul lui între coapsele mele, ca și cum mi-ar fi ieșit din pântece. În acel moment m-am gândit că ne-ar fi trebuit o fotografie. Îi găsisem și titlul: Naștere.
I see something extremely disturbing in this picture. Pe lângă faptul că vrea o poză nud cu boyfriend-ul ei, chestie care-i trage o dungă roșie pe buletin din prima, mai vrea s-o numească și Naștere. Me thinks there’s a lot of mommy issues at play here. And let’s not forget about good’ol Oedip!
Nu cred ca mai merge cu dunga pe bucatile astea de plastic de le zicem “C.I.”
Ei, am fost eu rigid. Saraca fata spunea frumos acolo :)))