NY Updates: Sunt cel mai ocupat parazit
Ok, so ultimul update a fost despre Learner Permit. Multe s-au întâmplat de-atunci. Și multe le-am omis oricum. Deci să facem un exercițiu de memorie și să vedem ce iese.
De Crăciun eram la alimentară și am vrut să cumpăr pateu că fetele erau în pofte (viața mea socială se desfășoară între 3 femei, o a patra pe net – distractiv din cale afară și Edi) și mă duc la respectivul pakistanez și-l întreb: Do you have pate? Evident că habar n-avea ce e ăla că ei nu mănâncă sau ceva. Așa că eu insist – it’s made from liver? it comes in a can? Moment în care geniul are o revelație -is it the name of a girl? Eu rămân blocat câteva secunde – could you repeat that? I don’t think I understood it right. La care omul face niște ochi mari la mine - IS IT THE NAME OF A GIRL? Înțeleg că vine din altă parte (și eu vin tot din altă parte, dar mă rog) și pot să apreciez diferențele culturale dar ȚI-AM ZIS CĂ E FĂCUT DIN FICAT ȘI CĂ VINE LA CONSERVĂ! E ILOGIC! Mă dau bătut și mă întorc acasă. Ne-am înțeles ca Ion cu tacsu. Mă rog…
După ce am terminat munca la Aquavit am reușit să fac rost de 2 interviuri – unul la Two Boots – un lanț de pizzerii (hint hint – obsesia pentru pizza persistă) care avea nevoie de un bookkeeper’s assistant și unul la American Caviar – care aveau nevoide de un indian să le explice misterele lui copy-paste.
Mă duc la interviu la Two Boots. Evident că mi-au dat adresa greșită. Îi sun – Excuse me, is your office situated in a church? Și a început un fel de treasure hunt unde ei îmi spuneau mergi 3 pași în dreapta și ajungi la o ușă mare neagră, intrii pe ușa aia, treci printr-un coridor, ieși într-o curte și în partea opusă e o altă ușă maro care dă într-un hol și acolo e o altă ușă pe care scrie Two Boots – acolo suntem noi. Ajung acolo – un office cam cât 2 săli de seminarii de la ASE din Bastiliei, 3 gagici, un tip și o cățea. Nu, pe bune, o cheamă Stella. Mă întâmpină un tip care uită să se recomande și mă invită să iau loc pe o canapea. Îmi spune că pot să-mi întind picioarele pe canapea dacă mi se pare mai confortabil. Eu mă uit circumspect la el și nu-i urmez sfatul – cause my moma taught me better than that! Scuze, am ascultat radio azi, reminsecențe – câh! câh! În secunda 2, Stella se urcă pe canapea cu mine, mă pivește lung, mă miroase și ghici ce? Mi se suie în brațe și începe să mă lingă pe față. Ca să vă imaginați tot tabloul, eu eram într-o cămașă proaspăt călcată, o pereche de raiați asortați cu o pereche de semi-pantofi – practic îmi mai lipsea un băț în cur ca să fiu 100% corporate. Îi apreciez afecțiunea și încerc să calmez cățeaua. Omul se uită la mine, îmi zâmbește blând – mie sau lui Stella, nu știu, eram în proximitate – și spune How presumptuous of you… Acum nu știu cu cine vorbea exact – așa că ori încerca să calmeze o situație penibilă, ori m-a făcut zoofil. Habar n-am. În orice caz, scap de cățea. Interviul a mers execrabil pentru că eu nu știu engleză – mă bâlbâiam, stâlceam cuvinte, practic aveam foarte multă încredere în mine și s-a văzut. La sfârșitul interviului m-am scuzat spunând că e primul interviu la care mă duc și încă încerc să trec peste the language barrier. Omul răspunde într-un stil tipic american: Sure David, no problem, you did great, don’t worry - și alte bullshituri de genul ăsta. Mă rog, l-am înțeles. Ce era să-mi zică? You’re the sorriest piece of crap I ever had the displeasure of interviewing! Păi nu, dar nici nu exagera cu complimentele. În principiu eram sigur că nu o să iau job-ul. Dar ca să îi asigur și pe ei că nu-l iau, la plecare, în loc să ies pe ușa de la intrare, am deschis ușa de la budă – deci zoofil, prost și penibil în mai puțin de 20 de minute. O nouă performanță!
Descurajat de această experiență mă duc la American Caviar. Acolo mă întâmpină un tip David, care n-a uitat să se recomande. Îmi spune cam ce probleme au cu network-ul, cu PC-urile, cu software-ul – nimic prea complicat. Apoi îl întâlnesc pe șeful cel mare – Rob. Rob părea un tip foarte de treabă. Și interviul mergea mai bine ca la Two Boots. Ca să vadă cât de iscusit sunt într-ale IT-ul îmi pune o întrebare încuietoare – What are the 5 latin speaking countries in Europe? După ce am fost făcut zoofil cu câteva ore înainte nimic nu mi se părea exagerat – France, Italy, Romania, Spain and Portugal. Țin să menționez că înainte să mă întrebe i-am spus că sunt român. El răspunde – GREAT! Most people forget Romania! Deci stai. Tu ai impresia că eu nu știu că româna are la bază latina după ce ți-am spus cu câteva minute înainte că sunt român? Am față de prost?! Nu las să mi se citească pe față nervii și adopt atitudinea pe care am întâlnit-o la Two Boots: Great, thanks! I’m so pleased with myself that I could answer that correctly! Jackass! Îi explic eu repede care-i treaba cu copy-paste, rămâne profund impresionat și își ia o pauză și mă măsoară din priviri – Are you a homosexual? POFTIM?!?!! Îmi venea să-i răspund că recent am descoperit o pasiune pentru cățele, dar nu se cuvenea. I’m asking you because I want to tell you a story about Ceausescu. Pizdă! Mă bucur că am parte de un interviu atât de coerent. Îmi povestește despre cum dictatorul a invitat un șef pakistanez și l-a filmat cum și-o trăgea cu bărbați. Apoi l-a șantajat. Eu cum trebuie să reacționez la o astfel de poveste? Vroia să vadă daca-mi ud buzele? Dacă-mi frec mâinile pasional? Daca-mi schimb poziția în scaun? Dacă încerc să-mi ascund presupusa erecție? Sau pur si simplu e un idiot? Zâmbesc verde – Great story. Smart of Ceausescu to tape that and use it later. Interviul continuă fără alte mari incidente pe ideea că o să mă sune ei. Evident că nu m-au sunat. N-am fost gay enough probabil. A fost ultimul interviu la care am fost.
Apoi am rupt craiglist-ul în căutarea unui alt job, dar fără prea mult succes. M-a sunat unul azi că the position has been filled dar dacă vreau pot să mă duc la un trainig să mă fac male-nurse. Da, multă logică! Să fac ce? Să calculez profitul pe kilogram de intestine?
Mi-a venit factura la telefon o grămadă – nenorociții ăia de la T-mobile te taxează nu doar când dai un mesaj internațional ci și când primești mesaje itnernaționale, tot cu 20 de cenți. Ca dracu! În fine, încerc să găsesc o soluție să scad factura aia – probabil că o să renunț la internetul de pe telefon.
M-am interesat de școală. E un adevărat labirint birocratic. Există 2 formulare ca să poți să fii luat în considerare pentru examenul de CPA – un formular în trimit eu împreună cu suma de $377 – asta doar ca să mă bage în seamă – și un formular îl completez jumate, apoi îl trimit la ASE, unde fetele alea drăguțe de la secretariat trebuie să completeze restul și să-mi atașeze notele și copii după diploma de linceță. Da, o să se întâmple asta când o să zboare porcii. Dar e în regulă, I have a man on the inside. Bine, woman. După ce se complteteaza formularul 2, se trimite la biroul de evaluări. După ce termină ei evaluatu (6 săptămâni după ce primesc ambele formulare) eu primesc în poștă o listă cu cursuri pe care trebuie să le iau ca să pot să dau examenul de CPA. Deci marfă. Mai durează.
La capitolul David, pericol public pe 4 roți mi-a venit plasticul – am o față de mexican…- și am făcut și pasul 2 înspre a-mi lua carnet. M-am dus la un Safe-driving class. Adică am dat $40 ca să citesc o întrebare de pe o foaie și să stau 2 ore împreună cu crema societății (unii se chinuiau să citească și aveau în jur de 20-30 de ani) și să mă uit la un nene cum ne spune că e bine să-ți pui centura de siguranță că altfel o belești (ce urât scriu! câh! câh!) dacă intrii în copac – ceea ce inevitabil o să faci. Înțeleg folosul acestei clase pentru că unii au trecut primul test deși nu știu să citească. Apoi ne-am uitat la 2 casete la un video vechi. Televizorul avea un țiuit pe care îl auzeam doar eu și Stella așa că n-am putut să mă concentrez prea tare la ce ne spuneau ăia acolo. În principiu era de de bine – să nu calci copii pe stradă, să nu te droghezi, să nu bei – un fel de Cele Zece Porunci – dar cu mașini, nu cu dumnezei.
Astăzi m-au sunat unii de la Census să mă duc să număr oameni. Cică trebuie să mă și testeze pentru asta. Deci marți mă duc să mă fac bou în Astoria. În funcție de rezultatele testului văd dacă număr oameni în casele lor sau îi număr pe calculator. Să vedem.
La capitolul Investiții pentru oameni leneși a cumpărat maman un filtru de cafea care face cafea singur de dimineață și un blender unde sunt foarte tentan să-mi arunc creierii.
Am fost la MoMA, am văzut hipstereii cum se dădeau acești critici nemiloși – eu căscam dezinteresat. Am baut Jameson ca să mă încălzesc apoi Mojito ca să destindem atmosfera și într-un final am ajuns în Times Square, unde am făcut poze.
Nu vreau să spun că e o alegere proastă că am venit aici. Spun doar că încă nu s-a dovedit a fi o alegere bună. Mai e timp. Sunt aici doar de 52 de zile și deja sunt un homosexual zoofil.
Îi sun – Excuse me, is your office situated in a church? Și a început un fel de treasure hunt unde ei îmi spuneau mergi 3 pași în dreapta și ajungi la o ușă mare neagră, intrii pe ușa aia, treci printr-un coridor, ieși într-o curte și în partea opusă e o altă ușă maro care dă într-un hol și acolo e o altă ușă pe care scrie Two Boots – acolo suntem noi. <- eu ii spun asteia the whole supermario routine nu treasure hunt – asa ca, anunta-ma cand gasesti vreo comoara si eu te tin la curent cu ciupercile 1Up.
:)) tare