Singur pe lume
M-a ținut ocupat ceva timp. După un timp începusem să iau la mișto tot storyline-ul. Mă așteptam să rămână singurul om de pe planetă. Un fel de Quake sau Halo. Mă rog, gândire apocaliptică de fost gamer. Fără explozii nu are sens!
N-a reușit să mă plictisească decât de vreo 2-3 ori și atunci mai mult pentru că ori n-aveam loc de probleme altora ori mă simțeam prea bine ca să citesc problemele altora. Atunci de obicei adormeam cu cartea-n mână. Povestea mi s-a părut destul de previzibilă. Singurul motiv pentru asta e că am citit cartea cu 10 ani mai târziu decât trebuia în mod normal citită.
Un singur citat a reușit să mă impresioneze atât de mult încât să-l caut acum din nou ca să-l scriu exact cum e în carte:
Unde erau casele de marmură? Unde erau locuitorii îmbrăcați în mătase?
Cât de urâtă și de mizerabilă era realitatea!
A rezonat perfect cu ceea ce simțeam atunci. E un sentiment care încă nu-mi dă pace transpus pe hârtie de un domn care se pricepe mai bine ca mine la asta.
Am avut 2 motive să citesc cartea asta – Cătălin și A.
Blushhhhhhh!
Iti recomand cu mare caldura si IDIOTUL de tolstoievski.Mai am si un La Rousse, nu l am terminat pentru ca ruseste nu stiu inca atat de perfect, plus ca e si prea gros mai frate.Mai am una buna pentru tine desi cred ca ai depasit termenul cu 15 ani, Mama lui Gorghi, dar nu mi amintesc numele autorului.Lectura placuta
Iti recomand cu caldura sa-ti vezi de treaba ta.