Tooth Tales – The Remake
Am reușit să mă întâlnesc și cu Bogdan, cel care-mi reface lucrarea din București. E un tip foarte de treabă dar și foarte scump. Asta pentru că are aparatură performantă, sau cel puțin asta mi s-a spus. N-am de unde să știu cât costă microscopul, camera, x-ray-ul dar mă gândesc că nu le-a primit moca.
Și el m-a asigurat că stau bine cu dantura și că sunt alții mai ghinioniști la capitolul ăsta. Printre altele am aflat că măseaua mea problematică este și de dimensiuni jumbo. Probabil că ăsta era motivul pentru care nu a căzut cu totul încă:P. Era și asistenta-minune acolo și din atitudinea lui mi-am dat seama că nu a angajat-o pentru capacitățile ei intelectuale. Dar mă rog, o fi mai ieftină :)).
N-am simțit nimic cât a lucrat, decât două înțepături mici când m-a anesteziat. Asta și pentru că omul e fan Armin și Massive Attack așa că am avut plăcerea să reascult Karma Comma în timp ce doi oameni umblau cu obiecte ascuțite la mine în gură.
Are un microscop tare mișto – adcă poți să îi atașezi și un aparat foto DSLR ca să faci poze sau să filmezi în timp ce operezi. Mâine mă duc cu stick-ul ca să mi le iau și eu. Tot mâine am înțeles că se sfârșește și lucrarea – adică faza 2.
Îmi rămâne faza 3 în care mă operez și Oana îmi va scoate mințile (a se citi, măselele de minte). Și am aflat că urmează și o fază 3.2 în care va trebuii să-mi pun coroniță pe măseaua care mi-o termină maine Bogdan. Ce să zic? Am o măsea premiantă.




